Portofel găsit de jandarmi, restituit proprietarului

Un bărbat din municipiul Bistrița și-a pierdut portofelul plin cu bani și acte, aseară în jurul orei 21.30. Jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Mobil care se aflau în misiune în zona complexului comercial din strada Calea Moldovei, l-au găsit și au trecut la identificarea proprietarului, transmite Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.

 

Astfel, jandarmii au intrat în unitatea fast-food din imediata apropiere și în prezența persoanei care asigură măsurile de pază, s-a trecut într-un proces verbal conținutul exact al portofelului. În interior se găseau 6 carduri, suma de 451 lei, respectiv cartea de identitate și permisul auto a proprietarului.

Între timp, cel în cauză continuându-și cumpărăturile la un alt magazin din același complex, a realizat faptul că nu are cu ce să achite produsele și s-a întors la locul unde l-a folosit ultima dată. Jandarmii în prezența personalului care asigură măsurile de pază la fast-food-ul din complexul comercial, i-au înmânat portofelul cu tot ceea ce era în interior iar bucuria bărbatului a fost de nedescris. Acesta le-a mulțumit jandarmilor pentru corectitudine și a afirmat că și-a mai pierdut portofelul și în urmă cu aproximativ 6 luni, dar nu l-a mai găsit, cel mai costisitor lucru fiind refacerea tuturor documentelor pe care le pierduse odată cu acesta.

Imagine

 

Imagine

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.