Președintele CJ Bistrița-Năsăud: ”Cetățenii trebuie să fie cei care decid de cine să fie conduși!”

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, susține ordonanța de urgență de modificare a legii privind desemnarea președinților consiliilor județene, considerând că în acest fel, cetățenii pot alege în mod corect oamenii care să îi reprezinte. 

Emil Radu Moldovan este de părere că prin adoptarea ordonanței de urgență, decizia va fi în mâinile cetățenilor, eliminându-se astfel ”jocurile politice”.

”Este corect ca toți cei care doresc să candideze pentru demnități publice să vină în fața oamenilor, să arate ce au făcut și vor să facă pentru comunitate! Eliminarea jocurilor politice de culise și aducerea deciziei în dreptul cetățenilor reprezintă un act de consolidare a democrației într-un stat!”, a afirmat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

Moldovan mai consideră că printr-un demers de acest fel ”se modernizează o tară și se consolidează o democrație”.

Chiar dacă pentru unii aleși ai statului român, care nu au nimic în comun cu identitatea noastră națională un județ nu reprezintă nimic, sunt sigur că pentru fiecare dintre locuitorii județului Bistrița-Năsăud apartenența la comunitatea noastră reprezintă un motiv de mândrie! Puterea de a-și alege conducătorii trebuie să fie în mâinile oamenilor! Ieri, Guvernul României a statuat acest lucru! Așa se modernizează o țară și se consolidează o democrație!”, a mai adăugat Emil Radu Moldovan.

Reamintim că luni, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care se modifică legislaţia privind modul de alegere a președinților consiliilor județene. Astfel, pentru această funcție, românii vor vota la alegerile locale uninominal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.