O persoană a fost rănită după ce șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod (FOTO)

O persoană minoră a avut nevoie de îngrijiri medicale în după-amiaza zilei de marți, fiind rănită într-un accident rutier produs pe DN 17, în județul Bistrița-Năsăud.

Un accident rutier s-a produs marți după-amiaza, pe raza localității Susenii Bârgăului.

Din primele informații furnizate de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, se pare că șoferul unui autoturism ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat cu mașina într-un cap de pod. Trei persoane se aflau în autoturism, iar la fața locului intervine un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță al județului Suceava, aflat întâmplător în zona în care s-a produs accidentul, dar și un echipaj SMURD de prim ajutor.

În accident sunt implicate trei persoane (doi adulți și un copil). O ambulantă din cadrul SAJ Suceava se află la locul accidentului”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU B-N.

După evaluarea medicală s-a constatat că o persoană în vârstă de aproximativ 17 ani are nevoie de îngrijiri medicale.

La fața locului intervin și polițiștii, care efectuează cercetări pentru a stabili cauzele care au dus la producerea accidentului.

UPDATE 18:30

Accident rutier s-a produs pe fondul oboselii.

„În localitatea Susenii Bârgăului, un tânăr  de 25 de ani, din județul Suceava, în timp ce conducea un autoturism pe direcția de mers Bistrița-Vatra Dornei, din cauza oboselii, a adormit la volan, a ieșit în afara părții carosabile, unde a intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma accidentului, un pasager a fost rănit. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Se continuă cercetările, de către Serviciul Rutier, pentru vătămare corporală din culpă „, au precizat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

FOTO: ISU B-N

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.