Prinși drogați sau fără permis la volan

Doi tineri din Bistrița-Năsăud au fost prinși, la finele săptămânii trecute, sub influența drogurilor, la volan. Pe un altul, polițiștii l-au depistat conducând un autoturism, deși nu deține permis de conducere.

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au oprit, vineri, pentru control un autoturism ce se deplasa pe raza orașului.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, la volan a fost identificat un tânăr de 22 de ani din Figa. În urma verificărilor efectuate de către polițiști a reieșit faptul că acesta deține permis de conducere valabil, fiind ulterior supus unei testări cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Testarea cu aparatul drugtest a șoferului a indicat un rezultat pozitiv în cazul substanței Metamphetamină. Șoferul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În aceeași zi, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au oprit pentru control un autoturism care nu ar fi acordat prioritate de trecere unui alt autovehicul pe Drumul Județean 172, în Nimigea de Jos.

La volan a fost identificat un tânăr de 26 de ani, din comuna Matei, sat Corvinești.

În urma verificărilor polițiștii au constatat faptul că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Testarea cu aparatul etilometru a tânărului a indicat o valoare negativă în cazul consumului de alcool.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Duminică, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe strada Constantin Romanu Vivu din municipiul Bistrița.

A fost identificat șoferul, un tânăr de 19 ani din Bistrița. Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Totodată, fiind testat cu aparatul DrugTest 5000, rezultatul a fost pozitiv în cazul Opiaceelor.

Conducătorul auto a fost condus la spital pentru a-i fi recoltate mostre biologice de sânge în vederea identificării cu exactitate a substanței.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.