Proprietarii unei pensiuni din Colibița, trimiși în judecată de Parchetul European

Două persoane fizice şi o firmă au fost au fost trimise în judecată pentru înșelăciune, în legătură cu construcția unei pensiuni agroturistice în Colibiţa, anunță Parchetul European într-un comunicat.

 

Parchetul European (EPPO) a sesizat, vineri, 19 mai, Tribunalul București, cu privire la un dosar penal, în care două persoane fizice și o societate au fost puse sub acuzare pentru înșelăciune, cu privire la construirea unei pensiuni agroturistice.

„Acuzațiile aduse inculpaților vizează construirea de unități de cazare agroturistice în localitatea Colibița, județul Bistrița, din România, aceștia beneficiind de fonduri UE nerambursabile, acordate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a României.

Potrivit anchetei, în august 2018, reprezentantul companiei de agroturism a depus la AFIR o cerere de finanțare, care conținea declarații false. Aceste declarații atestau că reprezentantul societății beneficiare de fonduri, care a acționat și în calitate de președinte al comisiei de evaluare a ofertelor, a respectat regulile privind evitarea conflictelor de interese și procedura de achiziție.

În realitate, conform acuzațiilor, procedura de achiziție pentru construcția pensiunii a fost trucată, astfel încât contractul să fie atribuit firmei de construcții care fusese selectată anterior. Acest lucru s-a făcut de comun acord cu „administratorul de facto” al firmei căreia i s-a atribuit contractul de construire a pensiunii, care este acuzat ca complice.

Din probe a reieșit că licitația a fost făcută de beneficiarul finanțării în numele unui intermediar, pentru a disimula existența unui conflict de interese, și pentru a da aparența că s-a respectat procedura corectă”, arată Parchetul European în documentul citat.

Inculpații sunt acuzați că au obținut pe nedrept 829 387,22 lei (aproximativ 182.000 euro) din fonduri nerambursabile UE în perioada octombrie 2018 – august 2022.

Pentru recuperarea prejudiciului la bugetul UE, Parchetul European a sechestrat bunuri imobile aparținând inculpaților. AFIR s-a alăturat procesului în calitate de parte civilă, pentru a fi rambursată suma totală plătită.

 

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.