Rata șomajului în Bistrița-Năsăud a ajuns la 3,15%

La sfârșitul lunii martie 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistriţa – Năsăud erau înregistrați 3539 șomeri (din care 1764 femei), rata șomajului fiind de 3,15 %.

 

Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 3,20 %, în această lună acest indicator a înregistrat o scădere cu 0,05 pp.

Din totalul de 3539 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Bistriţa – Năsăud, 1631 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 1908 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 2484 șomeri provin din mediul rural și 1055 sunt din mediul urban.

 

Structura șomajului pe grupe de vârstă se prezintă sugestiv astfel:

 

Imagine

 

Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Bistriţa – Năsăud (31,99 %), urmat de cei cu studii liceale (22,16 %), primare (21,38 %), profesionale (18,64 %), universitare (4,50 %), iar 1,33 % au absolvit învăţământul postliceal. Șomerii cu nivel de instruire primar şi mediu reprezintă 95,50 % din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare sunt 4,50 %.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 641 persoane foarte greu ocupabile, 1157 greu ocupabile, 1342 mediu ocupabile, iar 399 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea  într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM.. 

 

 

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.