Reguli noi privind Dosarul Electronic de Sănătate al pacientului

Președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud, Camelia Ilișuan, spune că au fost introduse noi reguli pentru furnizorii de servicii medicale, indiferent că își desfăpșoară activitatea în sistemul public de sănătate ori în cel privat. Toți vor avea obligație de a introduce date în Dosarul Electronic de Sănătate al pacientului. Cei care nu se vor conforma riscă sancțiuni, care pot ajunge până la suspendarea activității pe o perioadă de 6 luni.

Măsura care îi obligă pe toți furnizorii de servicii medicale atât din sectorul public, cât și din cel privat, să introducă date în Dosarul Electronic al pacientului este prevăzută în Legea 45/2019, care a fost publicată recent în Monitorul Oficial. Astfel, potrivit noilor prevederi legale, fiecare furnizor la care un pacient se prezintă, indiferent că este medic de familie, medic specialist, stomatolog, laborator de analize medicale sau chiar unitate spitalicească, va trebui să treacă în Dosarul Electronic al pacientului toate procedurile la care acesta este supus. 

”Există clar acum această obligativitate pentru toţi pacienţii care sunt asiguraţi în sistemul public de asigurări de sănătate şi pentru toţi furnizorii de servicii medicale, pe toate tipurile de asistenţă medicală, indiferent dacă se află sau nu în relaţie contractuală cu CAS”, a declarat, într-o conferință de presă, Camelia Ilişuan, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud.

Măsura îi vizează și pe furnizorii de servicii medicale care nu se află în relație contractuală cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. Aceștia vor trebui să obțină un certificat digital pentru a putea accesa aplicaţia.

Dosarul Electronic de Sănătate al pacientului va cuprinde patru module și va conține informații precum sumarul de urgenţă, istoricul medical, antecedentele medicale și date personale.

Transmiterea informațiilor către Dosarul Electronic se va face foarte simplu, fiind o chestiune de doar câteva secunde, mai precizează Camelia Ilișuan, potrivit căreia, furnizorul trebuie doar să bifeze opțiunea de trimitere. În plus, încă o modificare va fi aceea că Dosarul Electronic va putea fi accesat și de medicii de familie. Până în prezent, Dosarul Electronic putea fi accesat fără consimţământul pacientului numai de serviciile de urgenţă.

Cei care nu se vor conforma riscă și sancțiuni. ”La prima abatere se va da doar avertisment. La a doua și a treia abatere, medicii vor primi amenzi cuprinse între 3 și 5% din valoarea serviciilor prestate. Spitalele vor primi o amendă de 0,5% din valoarea serviciilor prestate, pentru cea de-a doua abatere, iar la a treia abatere amenda va avea valoarea cuprinsă între 1 și 3 la sută din valoarea serviciilor. Deja la a patra abatere, indiferent că e medic, spital, clinică, sancțiunea aplicată poate fi de suspendare a activității pentru o perioadă de 6 luni”, a mai precizat Camelia Ilișuan.

Pacienții trebuie să știe că datele din Dosarul Electronic de Sănătate au ca scop facilitarea accesului la informații medicale și că acestea se păstrează pe durata vieţii pacientului, ulterior fiind arhivate și vor putea fi folosite doar în scopuri statistice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.