Restricții în Romuli, Monor, Zagra, Urmeniș, Budești și Dumitrița! Vezi de când intră în vigoare

Măsuri suplimentare în Romuli, Monor, Zagra, Urmeniș, Budești și Dumitrița au fost adoptate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, pentru combaterea răspândirii noului Coronavirus CoVid-19. Măsurile intră în vigoare începând de luni, 9 noiembrie. 

 
 
Conform Hotărârii C.J.S.U 82/08.11.2020, se introduc restricţii în Romuli, unde incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare decât 3/1000 de locuitori.
 
În acest UAT, se suspendă activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.
Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.
Măsurile prevăd că, în localitatea menționată mai sus, activitatea restaurantelor şi cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru clienţii cazaţi în unităţile de cazare. De asemenea, în situaţia în care activitatea operatorilor economici este restricţionată sau închisă, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.
 
Aceeași Hotărâre C.J.S.U prevede măsuri restrictive în  Monor, Zagra, Urmeniș, Budești și Dumitrița, unități administrativ-teritoriale unde incidența cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare decât 1,5/1000 de locuitori și mai mică decât 3/1000 de locuitori.
 
În aceste UAT-uri, activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6,00-23,00. Aceleași restricții se aplică și în cazul activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.
 
Restricţiile prevăzute de Hotărârea C.J.S.U. 82/08.11.2020 se vor ridica în funcție de incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile, comunicată de către Direcţia de Sănătate Publică.
Aceste măsuri intră în vigoare începând cu data de 9 noiembrie 2020.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.