Scandal la Ilva Mică, pe pășuni! Prefectul Dolha: Administrația locală nu a găsit o soluție rezonabilă/ Primarul Horea: Sunt contracte în derulare. E un fel de campanie electorală

Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, a atras atenția, pe pagina sa personală de Facebook, că zeci de fermieri din comuna Ilva Mică nu au acces la pășunile comunale și că din acest motiv nu ar beneficia de subvenții de la APIA. De cealaltă parte, primarul comunei, Aurel Horea, susține că acțiunea prefectului ar fi de fapt „un fel de campanie electorală” și că totul ar fi fost „regizat”.

 

Stelian Dolha, prefectul județului Bistrița-Năsăud, susține că zeci de fermieri din Ilva Mică i-au cerut ajutorul, întrucât nu au acces la pășunile comunei și astfel pierd subvențiile APIA. Drept urmare, oficialul bistrițean a organizat o întrunire cu cei nemulțumiți, la ei în comună.

Zeci de fermieri din Ilva Mică se confruntă de 4 ani cu problema lipsei de acces la pășunile comunale pentru hrana animalelor pe care le dețin. Este vorba de proprietari de oi și vaci pentru care administrația locală nu a găsit o soluție rezonabilă de 4 ani încoace și care, în lipsa accesului la pășuni nu primesc nici subvențiile de la APIA. Sătui să aștepte o soluție care nu mai vine, aflați în situație limită, fermierii din Ilva Mică ne-au solicitat ajutorul. Împreună cu specialiști ai Instituției Prefectului am fost prezent, la ei în comună, la o întâlnire ad-hoc pentru a-i asculta și a căuta soluții de mediere, în condițiile în care concesionarea pășunilor din Ilva Mică se repune în discuție abia din 2021„, a scris Dolha, pe pagina sa de Facebook.

Prefectul se limitează însă la a prezenta o stare de fapt, nu și care sunt rezultatele și concluziile întâlnirii cu oamenii din Ilva Mică și cum vor putea fi ajutați aceștia.

De cealaltă parte, primarul comunei Ilva Mică, Aurel Horea, susține că lucrurile nu stau chiar așa cum au fost prezentate de prefect și că, de fapt, mulți dintre cei care ar fi luat parte la întâlnire nici măcar nu dețin animale. Totodată, primarul a explicat că pășunile au fost scoase la licitație și că există contracte în vigoare care nu pot fi întrerupte.

Au fost doi nemulțumiți. S-au dus la Prefectură. (…) Așa că s-a făcut o adunare aici. A fost regizat. Din cei prezenți, cel puțin 10 nu au avut animale. Noi aici avem contracte, încă din 2016 au fost scoase la licitație pășunile. Nu înțeleg ce s-a găsit acum, e un fel de campanie electorală. Contractele s-au făcut pe o perioadă de 7 ani. La început toți s-au înțeles: eu mă duc acolo, tu dincolo. Dar oamenii se mai ceartă, că animalele ar încăpea pe pășune. Însă sunt niște contracte în vigoare, niște angajamente de agro-mediu care trebuie menținute pe o perioadă de 5 ani, altfel se dau banii înapoi, ei plătesc concesiune, impozite pe terenuri, din care noi facem cadastrările gratuite„, a explicat Aurel Horea.

Edilul susține că totul este „o chestie politică”, motiv pentru care a completat că nici nu merită să mai poarte discuții pe acest subiect.

Tot felul de minciuni, sunt dezamăgit total„, a mai precizat Horea Aurel.

În plus, primarul de Ilva Mică a mai precizat că a purtat discuții cu prefectul Stelian Dolha și i-a explicat situația înainte ca acesta să participe la întâlnirea cu oamenii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.