Scenariu dramatic pentru România: zilnic, peste 1.000 de cazuri noi. Persoanele cu risc URIAȘ de infecție

Specialiștii estimează că în România s-ar putea înregistra peste 1.000 de cazuri noi la fiecare 24 de ore. Scenariul ar putea să devină real în mai puțin de o lună, susține reprezentatul României la OMS, Alexandru Rafila. Din acest motiv, e important să respectăm recomandările autorităților. Altfel, există riscul ca pacienții în stare critică să nu mai poată fi tratați, scriel Realitatea.net.

„Problema va aparea, si sper sa nu ajungem in situatia asta, dar nu exclud, insa avem o crestere in care aproape in fiecare zi se dubleaza numarul de cazuri noi. Acest lucru e periculos. Eu sunt foarte ingrijorat de faptul ca daca vom creste si capacitatea de testare, ea practic in fiecare saptamana aproape se dubleaza, o sa gasim si mai multe cazuri de infectie. Cu cat testezi mai mult, o sa gasesti mai multe cazuri pozitive. Problema majora pe care o s-o avem noi si cred ca deja de maine sau de luni, se vor lua masuri in acest sens, este sa nu supraaglomeram spitalele. Vom ajunge la un numar maxim de cazuri zilnice peste 1.000 de persoane pe zi si aceasta va fi, probabil, la sfarsitul lunii aprilie, inceputul lunii mai”, a declarat Alexandru Rafila, intr-o interventie la Realitatea PLUS.  

Cu toate acestea, managerii de spital încă așteaptă ventilatoare și echipamentele necesare pentru a deschide secțiile de terapie intensivă din spitale.

„Este mult spus ca avem tot ce ne trebuie. Asteptam echipamentele pentru a putea deschide sectia de Terapie Intensiva destinata acestor pacienti. Eu sper ca lucrurile sa se miste intr-un ritm putin mai alert, in urmatoarele zile”, a spus dr. Beatrice Mahler.

Pe lângă bătrâni și cei cu alte afecțiuni medicale, în categoriile vulnerabile intră fumătorii, dar și bolnavii de tuberculoză.

„Fumatorii au riscul de a face o infectie de 14 ori mai mare decat populatia generala. Abandonarea fumatului e obligatorie. Avem 12.000 de cazuri noi de tuberculoza. Sunt pacienti cu o sensibilitate si cu o imunitate scazuta si care sunt in tratament in acest moment”, a mai spus dr. Beatrice Mahler.

Medicii atrag atenția că simptomele care apar la persoanele infectate sunt foarte variate, până la febră și tuse.

„Pacientii au prezentat unii dintre ei doar scaune mai moi si dureri abdominale, altii dureri de muschi si unii doar dureri de gat”, a spus Virgil Musta.

Sunt însă și vești bune. Autoritățile au modificat criteriile de testare, astfel că personalul medical va fi testat dacă este simptomatic, dar și pacienții care ajung cu simptome respiratorii și nu au în istoricul medical o altă afecțiune declarată. Aceștia din urmă vor fi considerați suspecți de coronavirus. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.