Şoferi drogaţi prinşi de poliţişti în Telciu şi Petru Rareş

Șoferi sub influența substanțelor interzise depistați de polițiști.

La data de 16 iulie, în jurul orelor 00:30, pe raza localității Spermezeu, pe Drumul Județean 171, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au oprit pentru control un autoturism.

A fost identificat șoferul, un tânăr de 24 de ani, din Dobric. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru consumul de substanțe interzise.

Ulterior tânărul a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, urmând documentarea faptei.

***

La data de 17 iulie, după ora 01:00, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier pe raza localității Telciu.

La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr  de 21 de ani, din Telcișor. În urma testării cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv pentru Metanfetamină.

Ulterior șoferului i-au fost recoltate mostre biologice de sânge la spital.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Politiei orașului Năsăud în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul  sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.