Accident în Bistrița! Două persoane au ajuns la spital

Accident în Bistrița! Două persoane au ajuns la spital
Două persoane au ajuns la spital după ce au fost rănite într-un accident
Două persoane au ajuns la spital după ce au fost rănite într-un accident rutier ce a avut loc în municipiul Bistrița, sâmbătă după-amiază.
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc în municipiul Bistrița, sâmbătă după-amiaza, pe str. Zimbrului colț cu Bulevardul Republicii. În cele două autoturisme se aflau în total patru persoane.La locul accidentului au intervenit două echipaje medicale SMURD, unul de prima ajutor și unul de terapie intensivă mobilă, și un echipaj de pompieri.Două victime, conștiente și cooperante, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, pentru investigatii suplimentare.Polițiștii verifică împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier."C
onform primelor verificări, o tânără în vârstă de 24 de ani, cetățean ucrainean, în timp ce conducea un autoturism, într-un sens giratoriu nu ar fi acordat prioritate de trecere unui alt autoturism care era condus de un tânăr de 25 de ani, din Bistrița și a intrat în coliziune cu acesta.
În urma accidentului, doi pasageri din autoturismul condus de bistrițean au fost răniți
", a precizat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.Polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările pentru stabilirea exactă a cauzei și împrejurărilor în care a avut loc accidentul.[gallery size="full" ids="93409,93410"]
Citește și:
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News



_4f88515c25_a3b9209761.webp)







