Accident rutier cu patru victime pe DN 17, în localitatea Reteag din județul Bistrița-Năsăud (FOTO)

9e3118c0-3a13-44b7-ac3c-dfb9dd591c3d
Un grav accident de circulație s-a produs miercuri după-amiaza, pe DN 17, pe raza localității Reteag din județul Bistrița-Năsăud. Patru persoane au ajuns la spital în urma impactului dintre două autoturisme.
Din primele verificări și măsurători efectuate de polițiști la fața locului, ”a rezultat faptul că, pe DN17, pe direcția de mers Dej-Reteag, un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani, din localitatea Reteag, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism înmatriculat în județul Cluj și care circula regulamentar, din sens opus”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
[gallery link="file" columns="2" size="medium" ids="85046,85045,85043,85042"]
În urma accidentului, cei doi șoferi și doi pasageri (ambii din autoturismul de Bistrița-Năsăud) au fost răniți. La locul accidentului au intervenit mai multe echipaje medicale, printre care două echipaje SMURD de prim ajutor și terapie intensivă mobilă, precum și un echipaj de descarcerare, o autospecială a pompierilor și echipaje din cadrul Serviciilor de Ambulanță ale județelor Cluj și Bistrița-Năsăud.
Echipajele de intervenție au găsit la locul indicat 4 victime dintre care două inconștiente. Una dintre persoane a rămas încarcerată într-unul dintre autoturismele avariate, fiind extrasă cu ajutorul unui echipaj de descarcerare.Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Marius Rus, trei dintre victime (o persoană inconștientă și două conștiente) sunt transportate la UPU Cluj-Napoca, în vreme ce o victimă conștientă a fost transportată la UPU Bistrita.
Șoferul din Reteag a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, în vreme ce șoferul din autoturism înmatriculat în județul Cluj nu a putut fi testat.
În continuare, la fața locului se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
FOTO: IPJ B-N
Citește și:
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News










