Aflat sub influența băuturilor alcoolice, un tânăr a furat o mașină și a provocat un accident pe raza localității Telciu
Un tânăr de doar 20 de ani, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, a furat o mașină parcată pe raza localității Telciu din Bistrița-Năsăud. Nu a apucat să ajungă departe cu ea, deoarece după doar doi km a fost implicat într-un accident rutier.
La locul accidentului, oamenii legii au găsit două autoturisme avariate și abandonate în apropierea unui drum comunal din localitate. Proprietarului unuia dintre autoturisme a relatat polițiștilor faptul că autoturismul i-a fost sustras, de către persoane necunoscute.
”În urma investigațiilor efectuate, la scurt timp, polițiștii l-au identificat pe un tânăr, de 20 de ani, din Telciu, bănuit de comiterea faptei. De asemenea, polițiștii au stabilit faptul că acesta ar fi sustras autoturismul care era parcat în apropierea unui bar, nefiind încuiat și cu cheile în contact. Totodată, a condus autoturismul aproximativ 2 km, după care a intrat în coliziune cu un alt autoturism, parcat regulamentar, în dreptul unui imobil. Accidentul s-a soldat cu avarierea ambelor autoturisme”
a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.De asemenea, polițiștii au mai stabilit faptul că tânărul bănuit de furt nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost pozitiv.Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau alte substanțe și furt în scop de folosință și distrugere.FOTO: arhivă
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










