Amendă de 10.000 de lei pentru o firmă din Bistriţa-Năsăud

Amendă de 10.000 de lei pentru o firmă din Bistriţa-Năsăud
Ce lege au încălcat
O societate comercială a fost sancționată contravențional de polițiștii de imigrări din județul Bistrița-Năsăud, cu amendă în valoare de 10.000 de lei. Pe numele unui cetățean străin a fost emisă decizie de returnare.
Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Judeţului Bistriţa-Năsăud au desfăşurat marți, 18 octombrie, activități specifice de control în cooperare cu reprezentanți ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, la o societate comercială de pe raza de competență, context în care s-a stabilit că aceasta a încheiat un contract de muncă cu un cetăţean străin, din Pakistan, în vârstă de 36 de ani, fără să obțină aviz de muncă pe numele său.
Ca urmare a celor constate, societatea comercială a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 lei, pentru încălcarea prevederilor O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, a fost luată măsura revocării dreptului de şedere temporară pe teritoriul României a cetăţeanului străin şi emisă decizie de returnare, cu termen de plecare voluntară de 30 de zile, din țara noastră.
Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii ilegale și a muncii nedeclarate, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.
Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud
Citește și:
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News










