Amenzi în valoare de câteva mii de lei, date de jandarmii bistrițeni pentru nerespectarea ordinii publice

jandarmerie
În ultimele 48 de ore, jandarmii din Bistrița-Năsăud au amendat mai multe persoane care au încălcat normele legale. Oamenii legii au acționat în municipiul Bistrița, Năsăud și Sîngeorz-Băi, unde au aplicat amenzi în valoare de 7.500 lei.
Jandarmii au sancţionat contravenţional mai multe abateri de la legislaţia legală în vigoare, în municipiul Bistriţa şi în localităţile Năsăud şi Sîngeorz-Băi, transmite purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Bistrița-Năsăud, Georgeta Cășvan."
Au fost aplicate sancţiuni pentru apelarea în mod nejustificat la mila publicului, adresarea de cuvinte şi expresii jignitoare, fumatul în loc nepermis, atragerea unor persoane de sex opus în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obține foloase materiale şi consumul de băuturi alcoolice în spaţiul public neamenajat
", precizează sursa citată.Totalul amenzilor se ridică la 7.500 lei, iar abaterile constatate sunt prevăzute de legea privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Citește și:
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News










