Atac armat lângă consulatul israelian din Istanbul. Doi polițiști au murit iar trei suspecți au fost uciși

Atac armat în Turcia
Un incident armat grav a avut loc în Istanbul, în apropierea consulatului israelian, unde trei persoane au fost ucise.
Ministrul de Interne, Mustafa Ciftci, a declarat că toți cei trei suspecți au fost „neutralizați”.
„Trei persoane care s-au angajat într-un schimb de focuri cu polițiștii noștri aflați în serviciu în fața clădirilor Yapı Kredi Plaza din Istanbul au fost neutralizate. În confruntare, doi dintre polițiștii noștri eroi au suferit răni minore. Identitățile teroriștilor au fost stabilite. S-a constatat că persoanele, care au venit la Istanbul cu un vehicul închiriat din Izmit, includ un individ cu legături cu o organizație care exploatează religia; de asemenea, s-a stabilit că unul dintre cei doi teroriști, frați între ei, are antecedente legate de droguri”, a precizat oficialul.
Știre inițială - Doi polițiști, răniți
Atacul a provocat și rănirea a doi polițiști, potrivit datelor apărute până acum în presa turcă. Deocamdată, autoritățile nu au oferit detalii despre identitatea victimelor sau despre cei care au deschis focul.
Potrivit unor surse citate de Reuters, în prezent nu există diplomați israelieni staționați în Turcia, nici la consulatul din Istanbul, nici la ambasada din Ankara. Ministrul justiției din Turcia a anunțat că a fost demarată o anchetă oficială.
Anchetatorii încearcă acum să stabilească exact cum s-a produs atacul, cine sunt autorii și dacă a fost vorba despre o acțiune țintită sau un incident izolat.
Citește și:
- 16:41 - Situație critică pentru Mircea Lucescu: medicii au descoperit AVC-uri și trombembolism pulmonar
- 16:07 - Licența Realitatea Plus, retrasă de CNA. Atac mârșav al sistemului la adresa Televiziunii Poporului
- 15:32 - Kremlinul susține că cererea pentru energia rusă explodează. Ce țări caută petrol și gaze de la Moscova
- 14:59 - Alertă de securitate în Capitală: Fulgy, dus la Obregia după ce a amenințat că aruncă un bloc în aer
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News











