Atelier de tâmplărie și o casă, făcute scrum în urma unui puternic incendiu (VIDEO)

incendiu2
Clipe de groază pentru o familie din localitatea Telciu, județul Bistrița-Năsăud. În noaptea de marți spre miercuri, agoniseala de-o viață a familiei a fost făcută scrum într-un puternic incendiu care a izbucnit în urma unui scurtcircuit la instalația electrică.
Incendiul a izbucnit după miezul nopții, în jurul orei 02:00, alerta fiind dată printr-un apel la 112.La locul incendiului au intervenit mai multe autospeciale de lucru cu apă și spumă din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, precum și pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din localitatea Telciu, dar și un echipaj SMURD de prim ajutor.Cu toate că salvatorii au luptat ore în șir cu flăcările, acestea au distrus o casă, un atelier de tâmplărie și au provocat pagube și la un alt imobil situat în apropiere.https://youtu.be/ML5nvnDmjx0
”În urma incendiului au ars un atelier de tâmplărie și casa alăturată pe o suprafață de aproximativ 340 mp. Au fost afectate elementele de tâmplărie de la a doua casă și geamurile acesteia din cauza temperaturii”,
a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud, Marius Rus.Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric.
VIDEO: ISU Bistrița-Năsăud
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News














