Bărbat din Bistrița-Năsăud, beat criță la volanul unui tractor! A produs și un accident
Un bărbat din comuna bistrițeană Lechința s-a urcat, luni, rupt de beat la volanul unui tractor și a acroșat pe un drum județean un autoturism care intrase într-o depășire regulamentară. Mai mult, polițiștii au descoperit că tractorul respectiv nu era înmatriculat, astfel că i-au întocmit bărbatului dosar penal.
Luni, un bărbat din comuna Lechința, județul Bistrița-Năsăud, fiind sub influența alcoolului, s-a încumetat să se urce la volanul unui tractor și să conducă pe drumul public. La un moment dat a efectuat un viraj fără să se asigure și a acroșat un autoturism angajat într-o depășire regulamentară."
La data de 29 octombrie a.c., un bărbat de 47 ani, din Lechința, în timp ce conducea un tractor pe DJ 151, prin localitate, ar fi efectuat un viraj la stânga fără să se asigure corespunzător, moment în care a fost acroșat de un autoturism condus de un tânăr de 25 ani, din Galații Bistriței, care era angajat în efectuarea unei manevre de depășire regulamentară. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că tractorul nu este înmatriculat
", explică reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.Cei doi șoferi au fost testați alcooscopic, însă doar bărbatul aflat la volanul tractorului s-a dovedit că a consumat alcool. Potrivit polițiștilor, aparatul etilotest a indicat în cazul acestuia o valoare de peste 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.Șoferul tractorului a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News














