Bărbat din Bistrița-Năsăud, prins fără permis și băut la volan! A fost reținut și pus sub control judiciar

politia1
Un bărbat din localitatea bistrițeană Rodna a fost reținut pentru 24 de ore și ulterior pus sub control judiciar după ce, în urmă cu aproximativ două luni și jumătate a fost prins la volan fără permis de conducere și sub influența alcoolului.
Pe 17 aprilie, polițiștii Secţiei 7 Poliţie Sângeorz-Băi l-au depistat pe un bărbat de 40 de ani, din Rodna, în timp ce conducea un autoturism pe DN 17D, prin localitate, deși avea dreptul de a conduce anulat.Și ca și cum nu ar fi fost de ajuns că a condus fără permis, bărbatul era și băut."
Rezultatul testării cu aparatul alcooltest la momentul opririi în trafic a fost 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. I s-au recoltat probe de sânge, iar alcoolemia rezultată a fost de 1,40 g‰ la prima probă, respectiv 1,20 g‰ la a două probă
", a precizat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.După ce polițiștii au intrat în posesia rezultatelor cu privire la acoolemie, bărbatul a fost reținut, luni 1 iulie, pentru o perioadă de 24 de ore, și este cercetat pentru conducere fără permis și sub influența băuturilor alcoolice. După expirarea perioadei de reținere, bărbatul din Rodna a fost pus sub control judiciar.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News














