Bărbat din Bistrița-Năsăud, găsit carbonizat pe un câmp

Bărbat din Bistrița-Năsăud, găsit carbonizat pe un câmp
Un bărbat din Bistrița-Năsăud a fost găsit carbonizat pe
Un bărbat din Bistrița-Năsăud a fost găsit carbonizat pe un câmp aflat între localitățile Salva și Năsăud.
Bărbatul a decedat aseară în urma unui incendiu de vegetație, însă a fost găsit abia în această dimineață de o altă persoană care a apelat poliția și ambulanța.Potrivit SAJ Bistrița-Năsăud, victima ar avea aproximativ 67 de ani."La locul intervenției, echipajul B2 SAJ a găsit o persoană de 67 ani de sex masculin, carbonizată, pentru care, din păcate, nu s-a mai putut face nimic. A fost declarat decedat la locul solicitării. Se pare că victima ar fi fost surprinsă de un incendiu de vegetație din timpul zilei de ieri", a transmis Ciprian Păcurar, purtătorul de cuvânt al SAJ Bistrița-Năsăud.La locul intervenției sunt prezenți și polițiști, care au demarat cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a petrecut tragedia."În această dimineață, polițiștii Poliției orașului Năsăud au fost sesizați despre faptul că, în extravilanul orașului Năsăud se află o persoană în stare de inconștiență.Din primele date, în urma unui incendiu de vegetație, un bărbat de 67 de ani, din Năsăud, în timp ce se afla pe un teren proprietatea sa, ar fi fost surprins de un incendiu de vegetație scăpat de sub control. În urma intervenției echipajului medical, din păcate a fost constatat decesul acestuia.Cadavrul bărbatului urmează să fie transportat la spital în vederea efectuării unei expertize medico-legale, care va stabili cauza decesului", a transmis Paul Rodilă, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției orașului Năsăud în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă.Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud
Citește și:
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News










