Bistriţean în arest la domiciliu! S-a urcat beat la volan şi a provocat un accident

Bistriţean în arest la domiciliu! S-a urcat beat la volan şi a provocat un accident
Reținut și arestat la domiciliu pentru 30 de zile
Reținut și arestat la domiciliu pentru 30 de zile, după ce a fost implicat într-un accident rutier, iar testarea cu etilotestul a indicat valoarea de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În seara de 2 octombrie, în urma probatoriului administrat într-un dosar penal de conducere sub influența băuturilor alcoolice, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat vizat de comiterea faptei. O zi mai târziu, a fost prezentat magistraților, iar judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bistrița a dispus luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 zile.
Bărbatul, în vârstă de 37 ani, din Bistrița, a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, produs la data de 2 octombrie, într-o intersecție din Bistrița.
Autoturismul condus de acesta a intrat în coliziune cu un alt autoturism care din impact a fost proiectat într-un imobil. Rezultatul indicat de aparatul etilotest în urma testării bărbatului de 37 de ani a fost de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cazul celuilalt conducător auto, rezultatul testării a fost negativ.
Polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit conform art. 336 din Codul Penal, pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud
Citește și:
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News










