”
Avem festivităţi de abolvire foarte frumoase, plin de 9 şi de 10, care nu se mai regăsesc în examenul naţional. E nedrept să ceri socoteală numai profesorului de română şi matematică. Sunt profesoară de fizică şi pot să spun exact că un copil care nu are 5 la matematică, nu văd cum ar avea note spectaculoase la fizică. Toate celelalte discipline, dacă nu ai achiziţia minimală de limba română, nu se pot dezvolta”
, a declarat Camelia Tabără.Inspectorul școlar general a adăugat că se vor căuta răspunsuri, mai ales că a observat foarte multă neglijență în înregistrarea absențelor.”
Vrem să vedem, aceşti copii, câte corigenţe au avut în cei patru ani şi câte note de trecere. Nu e în ordine să ai foarte multă clemenţă şi în clasa a VIII-a, pentru că ne strică procentul promovabilităţii, îi lăsăm corigenţi. O să cerem socoteală pentru aceşti copii, să vedem câte absenţe au. Dacă nu are absenţe şi au fost în sala de clase, şcoala trebuie să răspundă de ce nu au reuşit să înregistreze nivelul minimal de 5. Din ce am văzut din inspecţii şcolare, cu foarte multă uşurinţă se dau note mari. O să vedem diferenţa dintre nota de la clasă şi nota de examen”,
a mai adăugat inspectorul şcolar general Camelia Tabără.Camelia Tabără a făcut precizări și cu privire dificultatea subiectelor de la Examenul de Evaluare Națională. ”
La nivel de 5 sunt chestiuni elementare de tipul: calculați perimetrul unui pătrat, lucruri care se fac, chestiuni simple, din programă, trebuie să ne obișnuim să ne centrăm interesul și activitatea pe această zonă”
, a mai spus Tabără.