Casă din localitatea bistrițeană Dumitra, cuprinsă de flăcări (VIDEO)

incendiu dumitra
Un puternic incendiu a izbucnit în noaptea de marți spre miercuri în localitatea Dumitra, județul Bistrița-Năsăud. O casă a fost cuprinsă de flăcări, la fața locului fiind solicitată intervenția pompierilor pentru a stinge focul.
Alerta s-a dat puțin după miezul nopții, inițial, spre locul solicitării fiind direcționate cinci echipaje de pompieri cu trei autospeciale de stingere și o autospecială de intervenție la înălțime, precum și un echipaj SMURD de prim ajutor.
Când au ajuns la locul solicitării, pompierii au constatat că incendiul se manifesta la o casă cu regim de înălțime D+P+1E+M. De la acoperișul imobilului, flăcările s-au extins și la etajul 1 și exista riscul ca focul să ajungă și la alte case situate în apropiere, însă pompierii au reușit să împiedice acest lucru.
[embed]https://youtu.be/n9OkO8HQ7uE[/embed]
”Imobilele invecinate au fost protejate, astfel încât incendiul nu s-a extins la acestea. Distanța de siguranță între case era foarte mică. Au fost suplimentate forțele cu încă o autospecială de interventie. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 2*130 mp”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
În total, la locul producerii incendiului au intervenit 6 echipaje ale ISU Bistrița-Năsăud, precum și pompierii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dumitra. Din fericire, nu au fost victime.
VIDEO: ISU B-N
Citește și:
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News











