Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Atenționarea este valabilă de luni dimineața până marți seara
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată şi cantităţi importante de apă, valabilă în perioada 23 iulie, ora 10:00 – 24 iulie, ora 23:00, în mai multe județe din țară. Vizat este și județul Bistrița-Năsăud.
Atenționarea mai cuprinde municipiul Bucureşti precum şi judeţele Suceava, Bacău, Vaslui, Neamţ, Vrancea, Galaţi, Cluj, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi şi Constanţa.
”În intervalul menţionat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată, îndeosebi în regiunile sudice, estice şi centrale, precum şi în zonele de deal şi de munte. Vor fi averse local torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină. Cantităţile de apă acumulate vor fi de peste 25…30 l/mp şi pe arii restrânse 50…60 l/mp
” informează meteorologii.Administrația Națională de Meteorologie mai avertizează că instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată pe tot parcursul săptămânii viitoare.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News














