Doi bărbați din Bistrița-Năsăud, răniți într-un accident rutier pe DN 17C

Doi bărbați din Bistrița-Năsăud, răniți într-un accident rutier pe DN 17C
Doi bărbați din Bistrița-Năsăud au fost răniți, miercuri, într-un accident rutier
Doi bărbați din Bistrița-Năsăud au fost răniți, miercuri, într-un accident rutier produs pe DN 17C, în cartierul Liviu Rebreanu din Năsăud. În accident au fost implicate două autoturisme și o autoutilitară.
”În această după-masă, în cartierul Liviu Rebreanu din Năsăud, un bărbat de 54 de ani, din Dumitra, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Năsăud-Cepari, a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula din sens opus și care era condus de un tânăr de 26 de ani, din Dumitra. În urma impactului, autoturismul condus de tânărul de 26 de ani a fost proiectat într-o autoutilitară care circula spre Năsăud, condusă de un bărbat de 40 de ani, din Tărpiu. Accidentul s-a soldat cu rănirea tânărului de 26 de ani și a unui pasager din autoturismul condus de bărbatul de 54 de ani care a refuzat transportarea la spital”, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative pentru 2 dintre aceștia și 0.23mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul celui de 54 de ani.
Polițiștii rutieri din Năsăud continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud
Citește și:
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News










