Actualitate· 2 min citire

Femeile din Căianu Mic au manifestat interes crescut pentru testările gratuite privind depistarea cancerului de sân (FOTO)

44364578_1996175040442961_4009420217846333440_n

44364578_1996175040442961_4009420217846333440_n

Scris de Rebrisorean Maria Publicat: 21 oct. 2018, 08:48

Campania “Nu am făcut destul”, având ca scop testarea gratuită a femeilor în vederea prevenirii și combaterii cancerului la sân, este în plină desfășurare la sediul Primăriei Căianu Mic! Prima zi s-a dovedit a fi un succes, femeile din localitate participând în număr mare la acțiune. Și duminică se vor efectua testări gratuite. 

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), în parteneriat cu Asociația Pacienților Cronici din România, organizează a V-a ediție a campaniei „Nu am făcut destul”, care are ca scop testarea gratuită pentru depistarea cancerului la sân în rândul femeilor din mediul rural.Anul acesta, campania de testări gratuite se desfășoară în cinci județe din Ardeal, astfel că în lunile octombrie și noiembrie vor fi testate mai mult de 1.000 de femei din Alba, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud și Sibiu.Campania a început săptămâna trecută în județul Alba, unde au fost testate 165 de persoane la Ighiu și Bistra. În acest final de săptămână (20 – 21 octombrie), caravana se află în localitatea Căianu Mic din județul Bistrița-Năsăud. Testările se fac la Primărie, între orele 10:00 și 18:00. În prima zi, interesul manifestat de femeile din Căianu Mic pentru această campanie a fost unul crescut.

44364578_1996175040442961_4009420217846333440_n

44346285_1996175297109602_3052954760786214912_n

44422207_1996175147109617_351437777759371264_n

44471423_1996175067109625_1682349371426865152_n

44366866_1996175323776266_6255197241842073600_n

44490406_1996175153776283_6049532947621478400_n

Voluntarii de la Asociația Studenților Mediciniști din Cluj fac controale gratuite la sâni (palpare, ecografie dacă e cazul și trimitere pentru mamografie gratuită), la inimă (tensiune, puls, EKG, se măsoară vârsta arterelor), la plamâni (spirometrie, se măsoară vârsta plămânilor), la alunițe (dermatoscopie, verificare pentru cancerul de piele) și pentru depistarea diabetului (măsurarea glicemiei, care trebuie luată pe stomacul gol).Anul trecut, în cadrul campaniei care s-a desfășurat în cinci județe din Moldova, medicii au descoperit că 1 femeie din 7 se confruntă cu o problemă la nivelul sânilor, însă refuză să meargă la medic de frică sau rușine. De asemenea, 4 din 5 femei nu făcuseră niciodată un control medical la sâni.

FOTO: Paul Știr

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate