Gineri agresivi cu soacrele! Doi bistrițeni s-au ales cu dosare penale, dar și cu ordine de protecție

violenta
Două femei din Bistrița-Năsăud au obținut de la polițiști ordine de protecție împotriva ginerilor lor. Una dintre acestea a fost agresată chiar în propria locuință, iar cealaltă a fost amenințată cu bătaia.
Una dintre femei este din Bistrița Bîrgăului și este în vârstă de 71 de ani. Polițiștii Secției 2 Prundu Bîrgăului, în a cărei rază de competență se află localitatea Bistrița Bîrgăului, au fost aleratți, joi, de bătrână, după ce aceasta a fost agresată de ginerele său, un bărbat în vârstă de 49 de ani, din aceeași localitate.Bîrgăuanul s-a ales cu dosar penal pentru violență în familie, dar și cu un ordin de protecție emis pe numele său de polițiști.În aceeași zi, în altă zonă a județului Bistrița-Năsăud, a fost amenințată de ginere cu bătaia o altă femeie, în vârstă de 44 de ani."
Polițiștii Secției 5 au fost sesizați de către o femeie de 44 de ani, din Reteag, despre faptul că ginerele său, un tânăr de 29 de ani, din localitate a venit la domiciliul acesteia, unde i-a adresat amenințări cu acte de violență
", a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.Potrivit sursei citate, și acestui bărbat i s-a întocmit de către polițiști un dosar penal pentru amenințare, totodată fiind emis și un ordin de protecție provizoriu în favoarea femeii.
Citește și:
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News











