Incendiu la o casă din Cepari! Proprietara a primit îngrijiri medicale (FOTO)

Incendiu la o casă din Cepari! Proprietara a primit îngrijiri medicale (FOTO)
Acoperișul casei a fost găsit cuprins de incendiu în formă generalizată
Pompierii militari năsăudeni au intervenit ieri în localitatea Cepari la un incediu izbucnit într-o cameră a unei case de locuit, extins ulterior la acoperiș.
Pompierii militari năsăudeni cu trei autospeciale de stingere și un echipaj de prim ajutor SMURD, cu sprijinul unui echipaj de pompieri militari de la Detașamentul de Pompieri Bistrița, precum și a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență au acționat timp de aproximativ două ore pentru lichidarea incendiului, limitarea pagubelor materiale și împiedicarea extinderii acestuia la imobile învecinate.
Proprietara, o femeie în vârsta de 83 de ani a suferit un atac de panică, dar după ce a primit asistență medicală de la paramedici, a fost stabilizată și nu s-a impus transportul acesteia la spital.
"Au fost protejate vecinătățile, precum și partea de jos a imobilului, regim de înălțime parter plus etaj. Acoperișul casei a fost găsit cuprins de incendiu în formă generalizată, pe o suprafață de cca. 200 mp, iar la etaj a ars o cameră în totalitate, și au fost degradate cu fum alte două încăperi.
După înlăturarea elementelor negative ale incendiului, a fost stabilită o cauză probabilă a evenimentului: Incendiul a fost provocat, cel mai probabil, din cauza utilizării necorespunzătoare a unei sobe fără acumulare de căldură, din tablă, neprotejată față de materiale care se pot aprinde ușor (combustibile)", a transmis ISU.
Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud
Citește și:
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News










