Ioan Turc: ”Prostia administrației PSD nu are limite. Se lucrează de zor pe Bulevardul Republicii, deși drumul este bun!” (VIDEO)

_DSC2895
Liderul liberalilor din Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, critică în termeni duri decizia Primăriei Bistrița de a turna un nou strat de asfalt pe Bulevardul Republicii din oraș, una dintre cele mai circulate artere din municipiu. În opinia liberalului, această lucrare este inutilă, în condițiile în care există alte străzi cu partea carosabilă extrem de deteriorată.
Prin intermediul unui mesaj postat pe pagina personală de pe o rețea de socializare, președintele Partidului Național Liberal Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, și-a exprimat punctul de vedere cu privire la decizia luată de reprezentanții Primăriei Bistrița de a reabilita covorul asfaltic de pe Bulevardul Repubicii.”
Prostia administrației PSD nu are limite. Zilele acestea, se lucrează de zor pe B-dul Republicii, deși drumul este bun
”, a scris Ioan Turc pe Facebook, făcând și un scurt istoric al lucrărilor executate în urmă cu mai bine de 10 ani pe această arteră de circulație din oraș.[embed]https://www.facebook.com/ioanturc.pnl/videos/751477691937975/[/embed]
”Bulevardul Republicii a fost reabilitat capital în 2007, împreună cu întreg traseul prin Bistrița al DN 17, care mai cuprinde: Libertății, Independenței, Gării, 1 Decembrie, Calea Moldovei (6 km/ sens). Din calitatea de viceprimar la acel moment, am reusit includerea acestor străzi în proiectul de reabilitare al DN 17 (Dej - Suceava), în condițiil
e în care ele erau în responsabilitatea municipiului. Rămâne cea mai mare investiție guvernamentală din Bistrița de după ‘89 (peste 6 milioane de euro).
Calitatea lucrărilor, executate de firma germană Geiger, a fost foarte bună. Să decapezi integral bulevardul și să torni un asfalt nou este ca și cum ai demola o casă bună și ai face alta identică, doar ca să nu te plictisești. În condițiile în care avem drumuri impracticabile și de pământ, străzi în beznă și gospodării inundate la fiecare ploaie mai mare, acest lux, de a reasfalta ce era deja asfaltat, este expresia unei prostii nemărginite, pe banii bistrițenilor. Câteva intervenții punctuale ar fi rezolvat problema, iar cu restul asfaltului am fi adus în prezent zeci de familii care locuiesc pe străzi desfundate”
, consideră Ioan Turc.Reamintim că în perioada 4 - 7 septembrie, pe Bulevardul Republicii din Bistrița se derulează lucrări de modernizare a îmbrăcăminții asfaltice, această arteră fiind cuprinsă într-un program al Primăriei Bistrița prin intermediul căruia și-a propus să reabiliteze din bordură în bordură 47 de străzi. Despre acest subiect Realitatea de Bistrița a mai scris:[embed]https://realitateadebistrita.net/lucrarile-privind-modernizarea-covorului-asfaltic-de-pe-bulevardul-republicii-din-bistrita-in-toi-foto-video/[/embed]
Citește și:
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News


_4f88515c25_a3b9209761.webp)








