Circulația rutieră pe două străzi din municipiul Bistrița va fi închisă pe parcursul zilei de joi, întrucât se execută lucrări de reparații la partea carosabilă.
”
În cadrul programului de reparații curente străzi derulat prin Direcția Servicii Publice Bistrița, Primăria municipiului Bistrița anunță următoarele:
- joi, 20 iunie 2019, se vor executa lucrări de turnare mixtură asfaltică pe partea carosabilă a străzii Andrei Mureșanu (între str. Năsăudului – calea ferată). Traficul rutier va fi închis pe perioada lucrărilor;
- joi, 20 iunie 2019, se vor executa lucrări de ridicare la cota carosabilului a căminelor și gurilor de scurgere aflate pe partea carosabilă a străzii Vasile Alecsandri. Traficul rutier va fi închis sau restricționat între orele 8.00 – 17.00”
, arată Primăria Bistrița, într-un comunicat de presă.Toate lucrările vor fi semnalizate corespunzător, iar conducătorii auto sunt rugați să dea dovadă de înțelegere și să folosească trasee alternative.