Actualitate· 2 min citire

Managerii instituțiilor culturale din Bistrița-Năsăud, supuși evaluării

cjbn

cjbn

Scris de Rebrisorean Maria Publicat: 24 feb. 2019, 11:14

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud va înființa o comisie de evaluare care să analizeze activitatea managerilor instituțiilor culturale din subordine. Proiectul de hotărâre care prevede înființarea acestei comisii va fi dezbătut în ședința ordinară a CJ B-N, programată pentru data de 28 februarie. 

În subordinea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud se află trei instituții culturale: Biblioteca Județeană „George Coșbuc" Bistrița-Năsăud, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud și Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud. Conducerea acestor instituții este asigurată de către un manager, angajat prin concurs de proiecte de management și supus anual unei evaluări. Astfel, Biblioteca Județeană ”George Coșbuc” este condusă de Ioan Pintea, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud de Gavril Țărmure, iar Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud de către Alexandru Gavrilaș.

manageri

Cei trei manageri ai instituțiilor culturale sunt supuși anual unei evaluări pentru a se verifica ”modul în care au fost realizate obligațiile asumate de fiecare manager prin contractul de management, în raport cu resursele financiare alocate, precum și prin analizarea proiectelor realizate în cadrul programelor propuse după caz, altele decât cele din programul minimal și cu respectarea legislației în vigoare” arată Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, care trebuie să înființeze o comisie care să se ocupe de evaluare.  În acest sens, în ședința ordinară programată pentru data de 28 februarie, pe ordinea de zi figurează un proiect de hotărâre care  prevede constituirea comisiei de evaluare.

Din comisie vor face parte reprezentanți ai Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și specialiști din domeniul de activitate al fiecărei instituții.

Contractele celor trei manageri sunt valabile fie până în anul 2020 (Ioan Pintea, Gavril Țărmure), fie până în 2022 (Alexandru Gavrilaș), dar activitatea lor este evaluată anual.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate