Mehedințean, cu dosar penal pentru tentativă de furt, în Bistrița

Mehedințean, cu dosar penal pentru tentativă de furt, în Bistrița
Un bărbat din județul Mehedinți s-a ales cu dosar penal
Un bărbat din județul Mehedinți s-a ales cu dosar penal, după ce a încercat să fure bani din poșeta unei femei în vârstă, în timp ce stăteau la rând, într-un magazin din Bistrița. A fost observat de un bistrițean, iar până la urmă a ajuns pe mâna jandarmilor și ulterior a polițiștilor.
Jandarmii din cadrul Compartimentului Prevenirea și Combaterea Faptelor Antisociale care se aflau în timpul serviciului pe strada Rodnei din municipiul Bistrița, au observat un bărbat care alerga după o altă persoană, pe care a prins-o și a imobilizat-o. Deoarece gestul părea destul de ciudat, jandarmii au trecut la legitimarea celor doi, întrebându-i ce s-a întâmplat."Bărbatul care a alergat după persoana respectivă, a declarat faptul că în timp ce se afla într-un magazin, l-a observat pe cel în cauză în timp ce căuta în poșeta unei femei care aștepta în fața acestuia. În momentul în care i s-a atras atenția, presupul hoț a ieșit în fugă din magazin, în încercarea de a scăpa"; a precizat Georgeta Cășvan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Bistrița-Năsăud.După identificarea celor doi, jandarmii i-au condus din nou la magazinul unde s-a petrecut totul, la fața locului fiind identificată și femeia în vârstă de 78 de ani, care ar fi fost victima unui furt, dacă bărbatul din Bistrița nu ar fi intervenit la timp. Femeia observase că persoana din spatele ei nu respectă măsura distanțării sociale, chiar dacă ea stătea la o distanță corespunzătoare de clientul din fața sa. Din fericire bărbatul nu a apucat să sustragă nimic, datorită spiritului civic al celui care a intervenit și l-a oprit.Pe numele celui în cauză, jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru infracțiunea de tentativă de furt, acte care au fost transmise Poliției pentru continuarea cercetărilor.Bărbatul are 44 de ani și are domiciliul în Drobeta Turnu-Severin, jud. Mehedinți.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News














