Noii parlamentari de Bistrița-Năsăud au primit certificatele doveditoare

Noii parlamentari de Bistrița-Năsăud au primit certificatele doveditoare
Cinci deputați și doi senatori vor reprezenta județul Bistrița-Năsăud
Cinci deputați și doi senatori vor reprezenta județul Bistrița-Năsăud în Parlamentul României în noua legislatură, în urma scrutinului din 6 decembrie.
Judecătorul Regina Berari, președintele Biroului Electoral Județean Bistrița-Năsăud, a înmânat joi, 17 decembrie, certificatele doveditoare noilor parlamentari bistrițeni.Astfel, bistrițenii vor fi reprezentați în Camera Deputaților de Daniel Suciu (PSD), Bogdan Ivan (PSD), Robert Sighiartău (PNL), Diana Morari (PNL) și Lorant Sas (USR-PLUS), iar în Senat de Ioan Deneș (PSD) și Ovidiu Florean (PNL)."De acum sunteți cartea de vizită a județului nostru. Fiecare dintre aceste mandate ale dvs are în spate încrederea și speranța a mii de oameni, a mii de conjudețeni de-ai noștri. Speranța că votându-vă, va fi un pic mai bine pentru fiecare dintre ei. Reprezentati trei partide sau alianțe politice diferite, dar duceți fiecare în Parlamentul României un capital de speranță a celor care v-au încredințat votul, într-una din cele mai dificile perioade pe care le traversăm ca țară și ca umanitate.Aveți opinii politice diferite și moduri diferite de a vedea dezvoltarea României și rezolvarea crizei generate de pandemie. Însa, nu uitati că ceea ce va unește e categoric mai important decât ceea ce vă separă: cu toți sunteti datori să faceți tot ce vă stă în putere sa nu-i dezamagiti pe cei care v-au votat și să contribuiți în felul vostru la acel ”un pic mai bine” pentru cei care v-au trimis în Parlament.Vor urma multe momente de cumpănă în lunile care vin. Mă aștept ca buna credință, experiența profesională și decizională să vă ghideze să puneți pe primul plan în deciziile complicate pe care va trebui sa le luati interesul general în fața oricărui alt interes de moment. Vă urez multă ințelepciune și succes!", le-a transmis noilor aleși prefectul Stelian Dolha
Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News














