Dimineață plină pentru echipajele de intervenție din Bistrița-Năsăud. Trei accidente s-au produs în doar câteva ore pe șoselele din județ, ultimul având loc pe raza localității Florești.
”
P
e DJ 172, în localitatea Florești, un tânăr de 20 de ani, din Nimigea de Jos, nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea directiei de mers spre stanga și a intrat în coliziune cu un microbuz, care circula din sens opus și care era condus de un bărbat de 54 de ani, din Beclean”,
a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.În urma impactului, autoturismul condus de tânărul de 20 de ani a acroșat un alt autoturism, care circula pe aceeași direcție de mers.
În urma accidentului, o persoană a fost rănită ușor și a fost transportată la Spitalul Orășenesc din Năsăud pentru investigații suplimentare.
”Persoana transportată la spital este conștientă, cooperantă, cu leziuni și traumatisme care nu îi pun viața în pericol”
, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Se continuă cercetările.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News