Peste 1.000 tone de antiderapant, împrăștiat pe drumurile din Bistrița-Năsăud
Bistrița–Năsăud se află până azi, la ora 18:00, sub cod galben de ninsori. Precipitațiile abundente sub formă de ninsoare au îngreunat circulația pe drumurile din județ. Potrivit Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în ultimele 24 de ore, pe drumurile naționale și județene din Bistrița-Năsăud ai acționat aproape 80 de utilaje care au împrăștiat peste 1.000 de tone de antiderapant.
Comitetul pentru Situații de Urgență Bistrița–Năsăud informează că, pentru curățirea drumurilor și combaterea poleiului, în ultimele 24 de ore s-a intervenit cu 40 de utilaje și 385 tone de material antiderapant pe drumurile naționale, iar alte 36 de utilaje au împrăștiat 700 de tone de material antiderapant pe drumurile județene.
Recomandări pentru participanții la trafic
- dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită cu polei sau zăpadă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare, în astfel de condiţii, este mult mai mare. - totodată, trebuie evitate oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic i-ar putea rupe. - în situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii/lapoviţei/ninsorii, folosirea luminilor de către toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. În aceste condiţii se recomandă ca luminile de întâlnire să fie folosite şi pe timpul zilei, permanent, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă. - curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie - climatizare! - acţionaţi din timp ştergătoarele de parbriz, pe vreme de ploaie sau ninsoare, când din sensul opus se apropie alte vehicule. "
Totodată, vă recomandăm să vă informaţi cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să vă deplasaţi şi să vă echipaţi maşina corespunzător. Nu plecaţi la drum fără anvelope de iarnă!
Şi pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranţă
", avertizează reprezentanții CJSU Bistrița-Năsăud.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News











