Peste 10.000 de carduri pentru vouchere sociale au fost deja blocate pentru că beneficiarii le-au vândut sau au cumpărat alcool

Peste 10.000 de carduri pentru vouchere sociale au fost deja blocate pentru că beneficiarii le-au vândut sau au cumpărat alcool
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a anunțat că 10.000 de persoane care au primit vouchere sociale au rămas deja fără ajutorul de la stat, după prima tranșă, pentru că l-au utilizat necorespunzător.
„Peste 10.000 de carduri sunt în momentul de față sunt blocate fie ca urmare a modului defectuos de folosire a lor, fie că sunt probleme de identitate a beneficiarilor de vouchere. Este o datorie a beneficiarului să înțeleagă că ele au fost date pentru a sprijini populația și pentru a nu face comerț cu ele”, a precizat Marcel Boloș.
Pe lista celor peste 2,5 milioane de beneficiari care au primit sau vor primi tichete sociale, conform OUG nr.63/2002, se află: pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News














