Poliția anunță ample controale în trafic. Sunt vizați transportatorii de persoane și mărfuri

politie control
Polițiștii bistrițeni vor organiza în această săptămână ample controale în trafic, care vizează verificarea activităţilor de transport public de persoane şi mărfuri și care se desfăşoară simultan în toate statele membre ale Uniunii Europene.
Acțiunea se derulează în perioada 14 – 20 octombrie, sub denumirea ”Truck & Bus”, și are ca scop prevenirea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane mai mare de 8+1 locuri și de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.Astfel, potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud
, ”în cele 7 zile, controalele polițiștilor au în vedere respectarea, de către șoferii profesioniști, a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, funcționarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport”.
În ceea ce-i privește pe conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă,
”controalele vizează și respectarea limitei maxime admise, a greutății mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum și respectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase”,
mai arată IPJ B-N.O acțiune similară a mai fost organizată și în luna mai acestui an la nivelul județului Bistrița-Năsăud, la acea vreme fiind depistate o serie de nereguli în trafic și fiind aplicate sancțiuni drastice.
Citește și:
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News











