Actualitate· 4 min citire

Polițiștii bistrițeni au prezentat raportul de activitate pe anul trecut. ”Județul Bistrița-Năsăud continuă să fie un județ sigur!” (FOTO)

51530740_1855845277878287_5568763495442284544_n

51530740_1855845277878287_5568763495442284544_n

Scris de Rebrisorean Maria Publicat: 1 feb. 2019, 16:36

Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud și-a prezentat, vineri, bilanțul activității pe anul trecut, evenimentul desfășurând-se într-un cadru festiv, la Centrul Cultural Dacia din municipiu.

Alături de conducerea IPJ B-N și de polițiștii bistrițeni, în aceste momente, s-a aflat și chestorul general Ioan Buda, inspectorul general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, care le-a oferit câteva sfaturi utile celor prezenți în sală, explicându-le că orice cetățean își dorește să se simtă în siguranță în momentul în care iese din casă și că polițiștii sunt în slujba cetățeanului, iar comportamentul lor este extrem de important, precizând, totodată, că excesul de zel nu își are locul în relația cu cetățenii.

”Comportamentul zilnic cu cetăţeanul este extrem de important. În funcţie de asta vom reuşi să creştem sau să descreştem  gradul de încredere al cetăţeanului în Poliţie. Excesul de zel nu are sens. Un om se poate impune printr-o chestie foarte simplă: să fie bine pregătit profesional, să aibă un comportament adecvat, să se respecte pe el ca individ şi pe urmă pe ceilalţi, chiar dacă trebuie să intervină şi autoritar şi legal”

a spus chestorul general Ioan Buda, șeful IGPR, care deși este născut în județul Maramureș, locuiește în comuna Bața din Bistrița-Năsăud.

50948244_1855846051211543_2664075094522855424_n
51391265_1855845097878305_2622446360229576704_n

51538257_1855845594544922_4991189526270443520_n

De asemenea, la eveniment au luat parte și prefectul județului Bistrița-Năsăud, Ovidiu Victor Frenț, dar și președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud , Emil Radu Moldovan, alături de alte oficialități locale.

51344611_1855845174544964_3170519165412835328_n

51454173_1855846061211542_8195007405625442304_n

51469619_1855844984544983_3942770421425766400_n

51052017_1855845507878264_318288717657669632_n

51059186_1855845721211576_2235200400741367808_n

51149373_1855845801211568_7922814342867714048_n

„Ca în fiecare an, venim să asistăm la prezentarea bilanțului activității anului anterior și mă bucură și vă felicit pentru faptul că rata infracționalității este în scădere. Avem, după cum se știe deja, o colaborare 

interinstituțională foarte bună. 

O felicit pe dna subinspector Mihaela Schreiner pentrul proiectul ”STOP Bullyingului în școli” pentru că ceea ce dumneavoastră întâmpinați ca și probleme pleacă de undeva de la vârste fragede, de la copiii și elevii care trebuie să înțeleagă că există și drumul drept și că acela este mult mai frumos, mai sigur și fără pericole decât atunci când putem să deviem. Vă sprijinim și în acest an și este foarte important ca și în acest an să comunicăm la fel de bine, chiar dacă uneori procedurile sunt câteodată mai restrictive pe comunicare, dar ne-am asumat acest lucru ... Aveți un rol foarte important în comunitatea noastră, aveți și acest statut dublu de militar și de funcționar public care înseamnă atribuții în plus pentru că și natura muncii este una cu specific și cu grad ridicat de risc. Mă bucur că în anul trecut s-a consolidat și echipa de conducere a inspectoratului care sper să se definitiveze, este o echipă foarte bună care a demonstrat acest lucru și prin ceea ce au prezentat astăzi

” a declarat prefectul Ovidiu Victor Frenț.Potrivit raportului prezentat de IPJ B-N, ”

județul Bistrița-Năsăud este, în continuare, un judeţ sigur”. 

”

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud a avut o contribuţie majoră la asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, fiind un factor important de securitate şi stabilitate, cu o contribuţie semnificativă la scăderea şi menţinerea sub control a fenomenului infracţional”

se arată în bilanțul activității pe anul 2018.

51530740_1855845277878287_5568763495442284544_n

51261425_1855845701211578_5017714544210870272_n

51283565_1855845591211589_7598802031532310528_n

51107850_1855845111211637_7291484515774496768_n

51016028_1855845957878219_8166427430517473280_n

50999726_1855845271211621_3047397807544598528_n

Astfel, pentru asigurarea unor servicii de calitate, în anul 2018, principalele obiective ale polițiștilor bistrițeni au fost:

  • creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni prin protejarea persoanei;
  • protejarea patrimoniului;
  • siguranţa stradală;
  • siguranţa rutieră;
  • prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere;
  • asigurarea climatului de legalitate mediului de afaceri prin combaterea evaziunii fiscale, corupţiei, contrafacerii de mărfuri, a infracţiunilor în domeniul achiziţiilor publice, precum şi prin protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Printre obiectivele pentru anul 2019 se numără și accesarea fondurilor nerambursabile pentru întărirea capacităţii operaţionale a poliţiei, implementarea de campanii pentru reducerea riscului de victimizare a populaţiei şi a prevenirii comiterii de infracţiuni, precum şi intensificarea parteneriatului cu societatea civilă şi autorităţile locale, în vederea creşterii siguranţei cetăţeanului.

FOTO: Instituția Prefectului județului Bistrița-Năsăud

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate