Pompierii bistrițeni, solicitați să intervină la două incendii (FOTO)

d7d1020b-4d4b-44f2-9309-dae576217a76
Pompierii bistrițeni au fost solicitați să intervină, marți seara, la stingerea a două incendii izbucnite în două localități din Bistrița-Năsăud. Acoperișul unei case și o anexă gospodărească au fost cuprinse de flăcări.
Primul incendiul a izbucnit marți, în jurul orei 22:30, când printr-un apel la numărul unic pentru apeluri de urgență 112 s-a anunțat că acoperișul unei case din localitatea Sigmir a fost cuprins de flăcări.Două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o autospecială de intervenție la înălțime ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud au acționat la fața locului, pompierii reușind să stingă focul la scurt timp de la izbucnirea acestuia. ”Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, pagubele rezumându-se la coșul de fum. Incendiul nu s-a extins la acoperis”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.În imobil se aflau cinci persoane (trei adulți și doi copii). Incendiul a fost observat de vecini, aceștia fiind și cei care au alertat persoanele din interiorul casei și au sunat la 112 pentru intervenția pompierilor. Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind un coș de fum deteriorat sau necurățat corespunzător.[gallery link="file" size="medium" ids="88518,88519,88520"]Tot marți seara, aproape de miezul nopții, un alt incendiu a izbucnit și pe raza localității Salva, unde o anexă gospodărească a fost cuprinsă de flăcări. Pentru stingerea incendiului au intervenit două echipaje de pompieri.
FOTO: ISU Bistrița-Năsăud
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News














