PRAID, SUB MONITORIZARE CONTINUĂ. STARE DE ALERTĂ PRELUNGITĂ ÎN 16 LOCALITĂȚI DIN MUREȘ DIN CAUZA POLUĂRII CU CLORURI

PRAID, SUB MONITORIZARE CONTINUĂ. STARE DE ALERTĂ PRELUNGITĂ ÎN 16 LOCALITĂȚI DIN MUREȘ DIN CAUZA POLUĂRII CU CLORURI
Starea de alertă se menține în județul Mureș, în urma contaminării cu cloruri a râurilor Târnava Mică și Mureș.
Starea de alertă se menține în județul Mureș, în urma contaminării cu cloruri a râurilor Târnava Mică și Mureș. Analizele de laborator arată că valorile clorurilor rămân peste limita admisă pentru apă potabilă, deși în scădere ușoară. Apa captată în Târnăveni și Fântânele nu poate fi folosită în siguranță, motiv pentru care autoritățile recomandă utilizarea exclusivă a surselor alternative.
Administrația Bazinală de Apă Mureș anunță că sunt monitorizate permanent 15 secțiuni de control, de la Praid până la granița de vest a țării. Cele mai ridicate concentrații au fost înregistrate în aval de localitatea Praid, pe râul Târnava Mică.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis menținerea stării de alertă instituită pe 2 iunie pentru 16 localități, printre care Târnăveni, Cuștelnic, Adămuș, Crăiești, Băgaciu și Gănești. Locuitorii acestor zone sunt sfătuiți să nu folosească apa din rețea pentru băut sau prepararea hranei și să respecte recomandările autorităților.
În sprijinul populației, au fost distribuiți peste 500.000 de litri de apă, din care aproape 300.000 din rezervele de stat și restul de la Aquaserv. De asemenea, au fost amenajate 47 de puncte de distribuție a apei potabile, inclusiv în zone sensibile precum Spitalul Municipal din Târnăveni.
Direcția de Sănătate Publică Mureș a anunțat că va preleva săptămânal probe din fântâni și izvoare publice pentru a monitoriza calitatea apei. Autoritățile veterinare au transmis că, deși nu există limite legale pentru cloruri în apa destinată animalelor, concentrațiile trebuie atent evaluate pentru fiecare specie.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News




_4f88515c25_a3b9209761.webp)






