Primăria Bistrița majorează tarifele de acces pe pârtia de schi! Cât vor plăti bistrițenii pentru telescaun și schi-lift
Primăria Bistrița intenționează să majoreze tarifele de acces la pârtia de schi de pe Dealul Cocoș, pentru anul 2019, deși în luna aprilie au fost stabilite și aprobate de către consilierii locali alte sume. Municipalitatea motivează această propunere prin faptul că anul acesta au fost efectuate în cadrul complexului sportiv o serie de lucrări adiacente care au avut ca rezultat diversificarea posibilităţilor de practicare a sporturilor de iarnă.
După ce au fost efectiate o serie de noi investiții în Complexul Sportiv Polivalent de pe Dealul Cocoșului ce diversifică posibilitățile de petrecere a timpului liber, Primăria Bistrița vrea acum majorarea tarifelor de acces."În anul 2016, s-a finalizat obiectivul de investiţii «Amenajare pârtie de schi, inclusiv utilităţi, în cadrul Complexului Sportiv Polivalent din extravilanul municipiului Bistriţa, localitatea componentă Unirea», care cuprinde şi lucrările de execuţie a instalaţiei de telescaun. Lucrările adiacente care au fost efectuate în cadrul complexului în anul 2018, au avut ca rezultat diversificarea posibilităţilor de practicare a sporturilor de iarnă, fapt care atrage după sine, similitudini evidente cu posibilităţile de petrecere a timpului liber oferite de structuri similare din ţară. Acest fapt, coroborat cu creşterea preţurilor practicate de furnizorii de utilităţi, impune majorarea cuantumului taxelor, aşa cum au fost ele stabilite pentru anul 2019, prin H.C.L. 59/19.04.2018.Totodată, administraţia municipiului Bistriţa are în vedere edificarea de noi facilităţi pentru cetăţeni în cadrul complexului sportiv polivalent, de natură să condiţioneze exploatarea instalaţiilor existente, inclusiv amenajarea unei instalaţii de schi-lift menită a facilita practicarea sporturilor de iarnă şi de către copii, schiori începători, sau persoane în vârstă, care nu au capacitatea şi/sau instruirea necesară pentru a utiliza porţiunea mai dificilă a pârtiei de schi", se arată în raportul Direcției Economice a Primăriei Bistrița.Potrivit documentului, tarifele vor crește în medie cu câte 20 și până la 100 lei, dar este vorba doar pentru abonamentele de câte 6 zile.Astfel, taxa specială de acces pentru telescaun va avea următoarele valori, în 2019:
În ceea ce privește taxele de acces la schi-lift sunt următoarele:
Municipalitatea mai precizează că, pentru stabilirea acestor tarife, s-a avut în vedere analiza tarifelor/ofertelor practicate de alţi operatori de pârtii de schi interni.
Citește și:
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News




_4f88515c25_a3b9209761.webp)






