Tânăr anchetat, după ce ar fi produs un accident de circulație, dar nu a oprit! Care a fost motivul fugii

politiegirofar
Un tânăr din Bistrița-Năsăud este anchetat de polițiști, după ce joi ar fi produs un accident de circulație în Liviu Rebreanu, cartier al orașului Năsăud, soldat cu pagube materiale, dar nu a oprit deloc. Anunțați de cel păgubit, oamenii legii au început căutările și au găsit autoturismul implicat în accident, în localitatea vecină, în posesia tânărului. Polițiștii au mai aflat că tânărul avea permisul de conducere suspendat, astfel că acesta s-a ales cu un dosar penal.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii Compartimentului Rutier Năsăud l-au identificat, vineri, pe un tânăr de 24 de ani, bănuit că ar fi produs un accident rutier, însă nu a oprit la fața locului. Totodată, ca urmare a verificărilor efectuate, a reieșit faptul că tânărul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.Accidentul s-a produs în după-masa de 19 septembrie, fiind sesizat prin 112 faptul că pe DN 17C Năsăud, în Liviu Rebreanu, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. În accident au fost implicate două autoturisme, iar conducătorul unuia dintre ele nu a oprit. Șoferul care a rămas la fața locului, un bărbat de 67 de ani, din Rodna, a relatat polițiștilor faptul că, în timp ce conducea pe direcția Bistrița – Năsăud, a fost acroșat cu partea laterală de un alt autoturism care circula din sens opus și care nu oprit. Acesta nu a reținut numerele de înmatriculare ori marca.Ca urmare a primelor verificări, polițiștii au găsit în zona în care s-a produs accidentul indicii cu privire la marca și culoarea acestuia, iar în urma investigațiilor efectuate, au stabilit faptul că autoturismul aparține unei femei din Parva. Ulterior, acesta a fost depistat în curtea unei locuințe din Cepari, în posesia tânărului de 24 de ani.Polițiștii din Năsăud au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru infracțiunea de conducere fără permis.
Citește și:
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News











