Trei elevi din Bistrița-Năsăud au obținut medii de 10 la Evaluarea Națională

rezultate-evaluare-nationala
Rezultatele la sesiunea 2019 a examenului de Evaluare Naţională au fost publicate, marţi, pe site-ul www.evaluare.edu.ro.
Potrivit datelor, trei absolvenţi de gimnaziu din Bistrița-Năsăud au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională. Cei trei elevi provin de la Școala Gimnazială Ștefan cel Mare Bistrița și Școala Gimnazială Avram Iancu Bistrița. Elevii au reușit să obțină note de 10 atât la Limba şi literatura română, cât și la Matematică.

Alți cinci elevi au reușit să obțină medii cuprinse între 9,90 și 9,99.În total, 166 de elevi din județ au obținut medii cuprinse între 9,00 și 10,00.Aproximativ o sută de elevi nu s-au prezentat pentru a susține cele două probe ale examenului de Evaluare Națională și aproximativ 700 de elevi au obținut medii sub 5,00.În județul Bistrița-Năsăud au fost înscriși 2.502 absolvenţi de clasa a VIII-a pentru a susţine acest examen, în vreme ce la nivel naţional, la sesiunea din acest an s-au înscris peste 150.000 de absolvenţi de clasa a VIII-a.Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naționale, marți, între orele 14:00 şi 20:00, se vor putea depune contestaţii, urmând ca rezultatele finale, după contestaţii, să fie afişate sâmbătă - 29 iunie.Media generală obţinută la Evaluarea Naţională are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a de liceu.Examenul de evaluare a început marţi, 18 iunie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Joi 20 iunie, a avut loc proba la Matematică, iar vineri, 21 iunie, a fost programată proba la Limba şi literatura maternă, potrivit datelor calendarului de examene elaborate de ministerul Educaţiei.
Citește și:
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News











