Un cazan de fiert țuică a fost cuprins de flăcări

Un cazan de fiert țuică a fost cuprins de flăcări
În noaptea de sâmbătă spre duminică, un cazan de fiert țuică dintr-o localitate din județul Bistrița-Năsăud a luat foc, pentru a stinge flăcările fiind solicitată intervenția echipajelor de pompieri.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, un cazan de fiert țuică dintr-o localitate din județul Bistrița-Năsăud a luat foc, pentru a stinge flăcările fiind solicitată intervenția echipajelor de pompieri.
Incendiul a izbucnit puțin după miezul nopții, pe raza localității Mărișelu. Printr-un apel la numărul unic prentru situații de urgență s-a anunțat că coperișul unei clădiri în care funcționa cazanul de țuică a fost cuprins de flăcări.Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, la fața locului au fost direcțiionate patru echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție la înălțime si un echipaj de prim ajutor SMURD.Când au ajuns la locul incendiului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta la acoperișul a două clădiri, suprafața afectată de flăcări fiind de circa 80 de mp.Din fericire, nu au existat victime omenești, iar pompierii au reușit să lichideze incendiul.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News














