Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au dispus reținerea unui bărbat cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pornografie și act sexual cu un minor. Ulterior, acesta a fost arestat la domiciliu.

 

Potrivit DIICOT Bistrița-Năsăud, în cauză s-a reținut că, pe parcursul anului 2022, inculpatul a întreținut relații sexuale cu o persoană vătămată minoră, în vârstă de 13 ani, realizând cu aceste ocazii materiale pornografice pe care le-a deținut și distribuit.
„La aceeași dată au fost puse în aplicare și două mandate de percheziție domiciliară fiind identificate și ridicate mai multe probe și mijloace de probă.
La data de 25.11.2022 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud a dispus măsura arestării la domiciliu a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au formulat contestație”, mai precizează anchetatorii.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Bistrița-Năsăud, din cercetări a reieșit că, la data de 30 octombrie, precum și anterior acestei date, un tânăr de 20 de ani din Chiochiș, ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră de 13 ani. 

Astfel, tânărul ar fi realizat materiale pornografice, sub forma unor filmări cu caracter sexual explicit, pe care le-ar fi distribuit.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
La acțiune au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud