Tânăr din Chiuza, accidentat grav, după ce s-a răsturnat cu motocicleta! A fost transportat cu elicopterul SMURD la Târgu Mureș

Un tânăr din localitatea Chiuza a ajuns duminică seara la spital în Târgu Mureș, după ce s-a răsturnat cu motocicleta pe un câmp din Căianu Mic și s-a lovit la cap. 

 

La locul accidentului au intervenit un echipaj de prim ajutor SMURD și un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD, ulterior fiind solicitat în sprijin și elicopterul SMURD de la baza aeriană Târgu Mureș.

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, echipajele medicale ajunse la fața locului au stabilizat victima, care a suferit un traumatism cranian, după care au predat-o echipajului SMURD, care au transportat-o la un spital de specialitate din Târgu Mureș.

Potrivit IPJ BIstrița-Năsăud, tânărul care s-a răsturnat cu motocicleta are 20 de ani și este din localitatea Chiuza.

„La data de 04 octombrie a.c. în jurul orelor 17.00 am fost sesizati prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, pe un câmp din localitatea Căianu Mic, un tânăr de 20 de ani din loc Chiuza, s-ar fi răsturnat  în timp ce conducea o motocicletă, lovindu-se în zona capului.

Victima a fost preluată și transportată cu elicopterul SMURD la Spitalul Județean de Urgență Târgu Mureș, pentru îngrijiri de specialitate.

La fața locului polițiștii au constatat că aspectele sesizate se confirmă”, a precizat comisarul șef Felix Mora, purtătorul de cuvânt al IPJ BIstrița-Năsăud.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.