Tânărul din Tecuci, prins de polițiștii bistrițeni fără permis și băut la volan, arestat preventiv

Tânărul din Tecuci, cercetat de polițiștii bistrițeni pentru conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului, dar și furt în scop de folosință, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. 

 

Polițiștii Biroului Rutier au dispus, marți, reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 21 de ani, din Tecuci, județul Galați, cercetat pentru conducere cu alcoolemie, conducere fără permis și furt în scop de folosință. În aceeași zi, a fost prezentat Judecătoriei Bistrița care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Din cercetările și verificările efectuate în dosarul penal întocmit la data de 13 aprilie, de către polițiștii Biroului Rutier, a reieșit faptul că acesta, profitând de faptul că îl cunoștea pe proprietarul autoturismului, i-ar fi solicitat cheile pentru a-și pune la încărcat telefonul. Ulterior, deși nu avea permis de conducere și se afla sub influența alcoolului, a condus autoturismul respectiv pe o stradă din Bistrița, a acroșat mai mulți stâlpi de separare a sensurilor de mers, după care a lovit trei autoturisme parcate„, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Continuă cercetările în acest caz polițiștii Biroului Rutier Bistrița.

 

Tânăr din Tecuci, amendat strașnic în Bistrița! S-a ales și cu dosar penal. Vezi ce a făcut

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.