Un bărbat de 46 de ani dintr-o localitate din județul Bistrița-Năsăud a reușit să pună pe jar echipajele de intervenție după ce a plecat de la domiciliu, spunându-i soției că vrea să se sinucidă. Aceasta a sunat la 112 și a povestit întâmplarea, iar bărbatul a fost găsit în cele din urmă. Acesta era în viață, însă se afla sub influența alcoolului.

Incidentul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb, ”o femeie din Rebrișoara a alertat polițiștii cu privire la faptul că, soțul ei, un bărbat de 46 de ani, a plecat de acasă cu mașina, amenințând că se sinucide. De asemenea, femeia a relatat faptul că soțul ei are unele probleme de sănătate”.

Polițiștii au organizat filtre pentru găsirea autoturismului care, la scurt timp a fost depistat pe raza orașului Bistrița, oprit, pe o pășune dintre localitățile Sigmir și Blăjenii de Sus. Bărbatul se afla pe scaunul șoferului cu ușile blocate, iar pe bancheta din spate se aflau două butelii care emanau un puternic miros de gaz.

Întrucât exista posibilitatea producerii unei tragedii, polițiștii au solicitat intervenția pompierilor, precum și sprijinul celor de la Serviciul Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud.

Bărbatul a fost scos din mașină și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,58mg/l alcool pur în aerul expirat.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

FOTO: IPJ B-N

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.