Un biciclist, lovit aseară de o mașină în Bistrița, a murit la spital

Un bărbat care a încercat să traverseze pe bicicletă Bulevardul Decebal din municipiul Bistrița a fost grav rănit, marți seara, de un autoturism condus de un tânăr. Biciclistul a fost transportat în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, însă a decedat azi-noapte.

 

Potrivit polițiștilor, victima ar fi pătruns de pe trotuar pe partea carosabilă cu intenția de a traversa strada, însă prin loc nepermis.

”În seara de 14 iulie, polițiștii Biroului Rutier au intervenit ca urmare a unui accident rutier în urma căruia o persoană a fost rănită. Conform primelor date, un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Bistrița, ajuns într-o intersecție, ar fi pătruns de pe trotuar pe partea carosabilă, pe bicicletă, cu intenția de a traversa și a fost acroșat și accidentat de o mașină condusă de un tânăr de 25 de ani, din Bistrița. Biciclistul a fost preluat și transportat la spital”, a precizat Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Din cauza impactului, biciclistul a fost grav rănit, acesta fiind găsit inconștient de echipajele medicale care au intervenit la locul accidentului, iar ulterior a fost transportat la spital.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei și împrejurărilor în care a avut accidentul.

Din păcate, victima a suferit leziuni extrem de grave, iar medicii nu au mai putut să îi salveze viața. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Camelia Strungari, bărbatul în vârstă de 47 de ani a decedat în cursul nopții.

 

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.